La Busteni, intr-o sanbata cu soare de vara,
In anii tineretii verzi si sanatosi lasati in urma,
Am facut o excursie frumoasa, mai inspre seara,
Si-am admirat Caraimanu-n odihna-i nocturna.

M-am oprit langa crucea din piatra masiva si fier
Ce staatea cu fata-i intoarsa spre prapastia adanca;
Si-am patruns in lumea de basm si de divinul mister,
Pe varful de munte in templul tacerii de stanca..

Pe cer, au aparut stelele ce luminau stralucind in abis.
Mi se parea c-am patruns intr-o lume ireala, de vis!...
Acolo-n templul tacerii, puteam s-ating pana si stelele,
Iar luna imi zambea fericita ascunzandu-mi misterele...

Cu fioecare minut ce trecea, intunericul devenea tot mai gros,
Dar faclierii cerului luminau, ca sa vad ca-n jur este frumos.
Imi era teama, ca sa rostesc vreo silaba din bucuria fericirii,
Ca sa nu tulbur cu nimic linistea din templul nocturn al tacerii.

N-as fi vrut sa trezesc pe cineva acolo: in Cerul acela de Sus,
Unde stiam ca S-a dus sa-mi pregateasca o Casa frumoasa Isus...
De-atunsi, cand vad vreo lumina pe cer odihnindu-se-n noapte,
Ma-ntreb, daca acolo-i Templul tacerii, lasat de mine, departe!...